m2

motto: cioc, cioc, cioc! primiti cu primavara? primim!

ala bala portocala

vine vine primavara!

creste iarba pe ogoare

hai sa scriem iar prin bloage!

adevarul e ca ioo am trecut la o faza superioara, imi scriu insemnarile direct in kreer (mi le arhiveaza un greer!), dar sunt anumite inconveniente mentionate deja de dl Proust, adicatelea ele nu sunt arhivate nici alfabetic, nici cronologic, sunt aranjate random.

noah, aici i baiu’! ca sa le accesezi tre’ fie sa papi ceva prajitura din copilarie, fie sa te lovesti cu capu’ de pragul de sus, fie sa patesti oaresce si atunci pa loc iti vine din arhiva kreerului o insemnare sub forma de amintire.

si atunci m-am hotarat sa ma intorc la aceasta forma gre-oaie in care tre’ sa bati la clape, da’ macar le poti aranja asa cum vor adm de la veblog! asta si pt ca mi-am citit ceva insemnari din arhiva bloagei mele si tare m-am mai amuzat.

aaaa, si la alea din kreer nime nu poate pune comenturi, care e sarea si piperul oricarei insemnari si cu care nu au niciodata nici o legatura.

promit sa incerc sa ma obisnuiesc cu noua fatza a vebloagei, ce nu stiu o sa intreb, ce stiu nu zic la nime!

noah, am scris deja 208 cuvinte, ca astia mi le numara automat, nu mai tre’ sa stau ioo o noapte intreaga cu abacul sa calculez

fiecare om trebuie musai sa creada in ceva.

acel ceva poate fi orice.

acel ceva reprezinta baza lui, vizuina lui, placerea lui.

de-a lungul vietii este permis, chiar recomandabil, ca acel ceva sa fie schimbat din cand in cand.

trecerea aceasta de la ceva la altceva se aseamana cu urcatul unei scari; cu cat omul urca mai sus, cu atat vede mai bine.

insa treptele scarii trebuie faurite de fiecare om, dupa puterile lui. Atunci cand nu mai poate fauri o treapta noua sau a faurit-o si cand a calcat pe ea s-a frant, omul se intoarce la treapta anterioara.

aceasta treapta devine ultima, pt acest om.

imi pare rau daca nu se intelege nimic, poate maine cand am s-o recitesc am sa reusesc sa-i dau o forma mai…

Aaaaaproximativ prin adolescenta uomul iese din lumea copilariei, adicatelea a Povestilor,  si incearca sa intre in lumea Reala; baiul e ca in Real e tare mare inghesuiala si de aceea tre’ sa dai serios din coate daca vrei sa stai un pic mai in fatza.

unii oameni se lupta cat se lupta, d’apoi de la o vreme se scarbesc de lupta aiasta in care nu Binele invinge Raul, asa cum li se spusese in lumea Povestilor. Asa ca de la o vreme se uita tot mai cu jind in spate, la prima lume a lor, cea a Povestilor.

s-ar intoarce inapoi, da’ vezi ca nu se mai poate, [...], asa ca se apuca fiecare sa-si cladeasca o lume a lor, fiecare dupa puterile lui.

abia aici, in lumea lui, uomul incepe sa se simta bine.

hmmm, d’apoiu or cat ar fi lumea asta de bine cladita, dupe o vreme uomul ar vrea sa sheruiasca lumea lui cu altii.

si atunci incepe a se preumbla ca dl Antoine de Saint-Exupery cu un desen in mana pe care il arata la toata lumea, in speranta ca cineva va intelege ce reprezinta desenul… ohhh, si ce mare bucurie simti cand intalnesti, dupe multe cautari, pe cineva, cum ar fi Micul Printz, care de la prima vedere iti spune ce-ai desenat!!! si apoi si el iti arata un desen cu care umbla de multi ani si nimeni nu-l pricepe, dar tu il descifrezi pa loc.

noah, m-am gandit si m-am gadilit, asa ca am scris si ioo ceva p’aici.

CAP.1  Hai sa plecam d’acasa

A fost odata un copilas care manca in fiecare zi un papanas.
intr-o buna zi, in timp ce-si morflaia cotidianul papanas si privea absent pe fereastra, de nu se stie unde, l-a lovit o intrebare:
oare ce e dincolo de blocurile astea gri care se vad pe fereastra?
alte bloguri?
dar dincolo de alte blocuri?
si in toate blocurile sunt copii care papa papanasi?
si oare toti papanasii sunt rotunzi?
deodata aparatul lui de pus intrebari fu oprit de aparitia Zanei Papanasilor, care-l intreba:
- m-ai chemat?
- dar tu cine esti? se mira baiatul.
- sunt Zana Papanasilor, si pt ca ai rostit de 3 ori papanasi, am venit sa-ti indeplinesc 3 dorinte!
atunci baiatul scoase repede din buzunar lista cu dorinte pe care o pregatise pt Pestisorul de Aur:
- as vrea sa ma intalnesc cu E.T!
- as vrea sa ma intalnesc cu Wall-E!
- as vrea…as vrea…hmmm, ultima e mai grea, pot sa ti-o spun dupa ce le indeplinesti pe primele 2?
- mda, se poate. Acum uite ce trebuie sa faci: iei o tava cu papanasi si te duci in pivnita, unde sunt o gramada de pisici. tu le pui jos tava  si care dintre pisici va veni la tava sa pape papanasi, aceea are sa te duca si la ET  si la Wall-E.

—————————————–

fine del prima parte hai ca incepe sa mearga si plat-forma asta si deci sa mergem si noi alaturi de ea caci viata merge inainte din cauza ca nu poate merge inapoi.

doamne, dak scap si de moderare la comenturi si incep sa primesc notificari pe mail o sa scriu cea mai lunga poveste neterminata )))

toata lumea scrie asa de frumos si de cald… numa’ ioo stau pe margine si nu sporesc cu a mea putere corola de bloguri de pe noua platforma.
azi am descoperit ca daca nu gasesti o poveste frumoasa, tre’ sa ti-o creezi tu.
ma apropiu tot mai mult de ce inseamna fericire.
ar putea fi asa: in timp ce din exterior iti vin tot felul de probleme, tu tre’ sa te uiti senin la ele si sa le zici: cat suntem inca pe pace, ioo va zic bine a-ti venit! despre partea rezolvarii insa, o doamne, să ma iertati; n-ati vrea voi să faceti cale intoarsa? Să-mi dati un semn si mie ca se-apropie vremuri mai bune?.. De-o fi una, de-o fi alta, sanatos sa fiu si povesti sa scriu.